Timpul nu se schimba...(i-am sechestrat secundarul)

     Nu accept...nu este adevarat...timpul trece asa greu...am 14 ani fara 11 luni. De fapt de ce sa ma mai ascund cand am doar 13 ani:(. Nici buletin nu am iar prietenele mele aproape toate au asa ceva. Au fost la politie, chiar acolo in curtea lor, in cladirea lor. Mi-au povestit cum niste oameni sumbri si reci le-au facut poze si au cerut toate datele personale pentru a le forma in sfarsit o identitate. Eu nici macar aia nu o am. Prietenele mele se mandresc cu asta, imi spun ca de acum ele vor avea responsabilitati, nu vor mai fi copii ci vor face lucruri de oameni mari, vor putea sta afara pana tarziu, vor putea manca mai multe dulciuri si multe inghetate si vor putea aduce baieti in casa. Ele au crescut, eu am ramas inca la sanul mamei care se preocupa de ce mananc, de cum ma imbrac si inca imi saruta rana atunci cand ma lovesc. Vreau si eu identitatea mea, vreau responsabilitati!!!

     Razele soarelui patrund printre micile gauri din perdeaua cumparata de la reduceri ajutandu-ma sa ma trezesc in aceeasi camera din mica garsoniera inchiriata. Totul a fost un vis din care n-as fi vrut sa ma trezesc niciodata. De ce nu am iar 13 ani?Sa stau cu mama, sa fiu copil, sa ma imbrace mama gros chiar daca eu mor de cald de la atata alergat, sa ma pot lauda in fata prietenelor ca inca sunt copil. Dar acest lucru este imposibil. Acum mama are parul carunt, ochii ii sunt impaienjeniti iar picioarele obosite. Acum mama nu mai poate sufla peste ranile mele.....
     As vrea ca timpul sa nu se schimbe...sa-i putem fura secundarul pentru a ramane in loc!!!

JURNALUL UNEI PRIETENE #1

     Era deja a treia zi in care s-au întâlnit. Nu am observat nimic ieșit din comun la ea, nici nu am intrebat-o nimic, ma gândeam
sa nu ii fac mai mult rau. Nici din partea lui nu am observat vreo schimbare.Treceau unul pe langa altul, cu capul plecat ca si cum niciodata nu s-ar fi cunoscut. Nici nu stiam ce sa cred. Oare chiar nu se vad?Oare chiar vor sa se evite?Si-au uitat intr-adevar povestea?M-as bucura sa fie asa, M este prietena mea si ii doresc doar bine sa ii fie. El ii distrugea viata, ea il iubea prea mult...ii prabusea cerul prin fiecare cuvant adresat. Bine ca nu mai sunt impreuna si ca amandoi si-au refacut viata, sau cel putin asta incearca.

     In sfarsit e weekend. Amandoua aveam nevoie de o pauza, de o evadare din lumea agitata din campus, aveam nevoie de aerul din micul nostru oraș asa ca ne-am pornit spre casa...dar stai..el apare in fata noastra, se indreapta spre noi, eu imi indrept privirea spre ea. Lasa capul in jos, amandoi chiar, dar trecem si de asta si ne continuam drumul la fel de vesele cum l-am inceput. Asta ma bucura foarte mult, intr-adevar totul e bine.Ei nici nu se saluta, dar asta nu ar trebui sa fie o problema pentru ca nu toti ramanem prieteni dupa ce terminam o relație.... dar ei nici măcar simpli cunoscuți nu sunt.
     Weekendul l-am petrecut împreuna. A fost minunat sa ne plimbam iar pe aleele copilăriei și sa mâncam înghețata ce o adoram încă de când eram mici copile. Plăcerea asta am simtit-o doar 2 zile, deoarece revenite in campus ne intoarcem cumva la rutina zilnica.
     Toate linistite in campus primele zile, doar mici plimbari si....carti! Amândouă așteptăm ziua de miercuri sa mergem după prăjiturelele noastre preferate ce se aduc proaspete. Este un fel de tradiție impusa de noi chiar din primul an de facultate. Nu ratam nicio zi de miercuri fara a degusta micile prăjituri.
     Il vad, e la rând în fata noastră, dar liniștită fiind imi dau seama ca deja el nu mai  prezintă niciun pericol pentru M. Cumpără, se intoarce, o saluta....ea răspunde, rămân amandoi pe loc, se privesc...si el pleacă. Totul ar fi decurs bine si de data asta daca M. nu mi-ar fi cerut aproape cu lacrimi in ochi sa mergem in camera. De ce??noi nu ratam niciodata ziua prajiturelelor proaspete, de ce s-a schimbat dintr-odata doar din cauza unui salut?Bineinteles ca am intrebat-o toate acestea o data ajunse in camera si cu o voce calma, tremurândă mi-a răspuns :
     "Nu înțelegi?De data asta privirile ni s-au întâlnit. Ochii noștri s-au privit si s-au recunoscut....s-au reîntâlnit."

Interzis!!!

Lucruri interzise.
.Da exista...de mici cunoastem conceptul de ,,lucru interzis"...probabil sunt lucrurile care ne fac rau, sau care ne schimba modul obisnuit de viata....
Dar..ne-am gandit vreodata ca exista si ,,persoane interzise"?..De ce ar exista asa ceva?Ce ne opreste sa vorbim cu o  persoana pe care o consideram interzisa?..Ce asteptam ca sa ni se deschida din nou portile spre acea persoana???O viata noua??O alta lumea?.....
                               Oare ce?:(
Mi-e dor!!!

Timpul trece...

Un poem in imagini...

Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubește,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.


E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
şi iată-mă fără să dorm,
aievia văd zeii de fildeş,
îi iau în mână şi
îi înşurubez râzând, în lună,
ca pe nişte mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.

Jupiter e galben și Hera
cea minunată e argintie.
Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urnește.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeițe-ale aerului, dintre noi doi.


Și eu, cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
tot mai aproape,
şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.
                                                   Vârsta de aur a dragostei, de Nichita Stănescu  

Curajosul inceput...!!!

     Cand totul tine de parerea persoanelor din jur nu prea mai avem curaj sa ne exprimam propriile dorinte si nevoi,asa`i?Totusi parerea unui prieten conteaza, se zice, cel mai mult....dar... in ce scoala am putea invata ce sfaturi sa  pastram si care sa le ''amanam"??

     Din fericire unele persoane isi gasesc cel mai bun sfatuitor intruchipat in persoana iubita...asa cum sunt eu.Datorita LUI mi-am facut curaj sa imi creez propriul blog, propriul meu  "Jurnal online unde imi voi impartasi gandurile cu cei ce vor dori sa`mi fie alaturi.

     Toti am realizat la un moment dat  ca un gand nu trebuie tinut ascuns ci impartasit,pentru ca, un gand impartasit e un gand implinit,te simti mai bine  ca ai impartasit acel gand care cauta orice usita ca sa evadeze din mintea ta.

Si uite ca am reusit,astazi am facut primul pas in lumea blogurilor. Rugamintea mea e sa ma primiti cu caldura!!!:*:*:*