sa nu ii fac mai mult rau. Nici din partea lui nu am observat vreo schimbare.Treceau unul pe langa altul, cu capul plecat ca si cum niciodata nu s-ar fi cunoscut. Nici nu stiam ce sa cred. Oare chiar nu se vad?Oare chiar vor sa se evite?Si-au uitat intr-adevar povestea?M-as bucura sa fie asa, M este prietena mea si ii doresc doar bine sa ii fie. El ii distrugea viata, ea il iubea prea mult...ii prabusea cerul prin fiecare cuvant adresat. Bine ca nu mai sunt impreuna si ca amandoi si-au refacut viata, sau cel putin asta incearca.
Weekendul l-am petrecut împreuna. A fost minunat sa ne plimbam iar pe aleele copilăriei și sa mâncam înghețata ce o adoram încă de când eram mici copile. Plăcerea asta am simtit-o doar 2 zile, deoarece revenite in campus ne intoarcem cumva la rutina zilnica.
Toate linistite in campus primele zile, doar mici plimbari si....carti! Amândouă așteptăm ziua de miercuri sa mergem după prăjiturelele noastre preferate ce se aduc proaspete. Este un fel de tradiție impusa de noi chiar din primul an de facultate. Nu ratam nicio zi de miercuri fara a degusta micile prăjituri.
Il vad, e la rând în fata noastră, dar liniștită fiind imi dau seama ca deja el nu mai prezintă niciun pericol pentru M. Cumpără, se intoarce, o saluta....ea răspunde, rămân amandoi pe loc, se privesc...si el pleacă. Totul ar fi decurs bine si de data asta daca M. nu mi-ar fi cerut aproape cu lacrimi in ochi sa mergem in camera. De ce??noi nu ratam niciodata ziua prajiturelelor proaspete, de ce s-a schimbat dintr-odata doar din cauza unui salut?Bineinteles ca am intrebat-o toate acestea o data ajunse in camera si cu o voce calma, tremurândă mi-a răspuns :
"Nu înțelegi?De data asta privirile ni s-au întâlnit. Ochii noștri s-au privit si s-au recunoscut....s-au reîntâlnit."
